Partidul Democrat din Moldova (PDM) a discutat amănunțit, în ședința săptămânală a formațiunii, despre proiectul „Prima casă”, informează CURENTUL.
Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat că Guvernul a prezentat cadrul general final al acestui proiect, care, în scurt timp, va fi aprobat într-o ședință de Guvern.
„Am acordat sprijin politic pentru acest proiect destinat tinerilor, pentru ca ei să nu mai plece și să poată să rămână aici, acasă, în Moldova. Colegii în ședință au venit cu mai multe sugestii la adresa Guvernului, ca să vină cu completări la etapa a doua a acestui proiect. Au fost propuse câteva soluții concrete, prin care să stimulăm tinerii din categorii sociale și profesionale, angajați în sistemul bugetar, să achiziționeze aceste locuințe, beneficiind de anumite facilități. Am cerut, inclusiv, să se vadă dacă putem găsi soluții ca statul să compenseze tinerilor jumătate din dobânda achitată pentru creditul imobiliar”, a precizat democratul.
Potrivit lui Plahotniuc, Guvernul va aproba acum proiectul-cadru general al proiectului „Prima casă”, după care, imediat ce vor fi identificate soluții la propunerile apărute suplimentar, vor fi făcute și completări, „care să aducă un plus de beneficii pentru oameni, în special – pentru tinerii specialiști”.
Andriana Cheptine