[ X ]
Președintele Parlamentului: „Guvernul avea tot dreptul și foarte bine a făcut că a venit cu aceste asumări de răspundere”
12 Februarie

Cele șapte proiecte de lege asupra cărora Guvernul și-a asumat ieri răspunderea au fost înregistrate în Parlament, informează CURENTUL.

„Guvernul avea tot dreptul și foarte bine a făcut că a venit cu aceste asumări de răspundere, luând în considerare că Parlamentul deja nu poate vota legile în lectură finală. Guvernul și-a asumat răspunderea pentru subiecte foarte importante legate de asigurări sociale și sistemul unic de salarizare”, a declarat Președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Potrivit unui comunicat de presă, pachetul de legi vizează, între altele, modificări ale legii bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019, legii privind Zona Economică Liberă „Bălţi”. De asemenea, unul dintre proiecte prevede majorarea salariilor pentru directorii de grădinițe, școli și colegii, precum și creșterea salariilor subofițerilor.

„Potrivit Regulamentului Parlamentului, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege organică sau ordinară. Dacă, în decurs de 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului, proiectul de lege se consideră adoptat”, se spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților