[ X ]
Președintele Parlamentului a discutat cu Șeful Misiunii OSCE în Moldova, cu ocazia încheierii mandatului său
8 August

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Michael Scanlan, cu ocazia încheierii mandatului său de Șef al Misiunii OSCE în Moldova, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile s-au referit la progresul realizat pe parcursul acestui an în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, fapt reflectat prin implementarea în 2018 a unui șir de acorduri prioritare.

Președintele Parlamentului a reconfirmat disponibilitatea autorităților de a promova în continuare dialogul direct dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi de a sprijini populaţia şi agenţii economici din regiunea transnistreană.

În răspuns Șeful Misiunii a apreciat implicarea autorităților Republicii Moldova care a dus la implementarea acordurilor semnate în Noiembrie 2017 și Aprilie 2018. Ambasadorul Scanlan și-a exprimat convingerea că progresul realizat va fi extins si în alte sfere ale procesului de reglementare, precum libertatea de circulație și aspecte de securitate. Moldova a transmis un semnal puternic comunității internaționale că conflictele prelungite pot fi soluționate prin implicare și negocieri directe dintre părți, a spus în încheiere Șeful Misiunii OSCE.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților