În cursul vizitei în Republica Azerbaidjan, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a declarat că „a menționat cu plăcere că, în acest an, marcăm 23 de ani de la stabilirea contactelor diplomatice moldo-macedonene, perioadă în care au fost întreprinși mai mulți pași meniți să consolideze colaborarea dintre țările noastre atît la nivel bilateral, cît şi multilateral”.
Potrivit lui Dodon, au fost unanimi în opinia privind necesitatea fortificării și extinderii raporturilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, în special, în domeniul turismului.
„Mi-am exprimat interesul față de experiența Republicii Macedonia în atragerea investițiilor străine și am îndemnat participarea companiilor macedonene în activitatea zonelor economice libere şi a parcurilor industriale din Republica Moldova. Am salutat faptul că Președintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a acceptat invitația mea de a vizita Republica Moldova, confirmînd că va efectua o vizită oficială în țara noastră în perioada 17-18 iulie curent”, a adăugat Dodon.
Andriana Cheptine