Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Matarella, în cadrul căreia au abordat mai multe aspecte ale relaţiilor moldo-italiene. Totodată, oficialul italian a acceptat invitația omologului moldovean de a vizita Republica Moldova, în viitorul apropiat, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că Italia este unul dintre partenerii de bază ai Moldovei.
„În acest an, marcăm aniversarea a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-italiene. Am pledat pentru fortificarea și extinderea relaţiilor bilaterale între ţările noastre în toate domeniile de interes comun. Am salutat faptul că în anul 2018 Italia va prelua preşedinţia în cadrul OSCE. Vom sprijini eforturile președinției italiene în cadrul acestei organizații, în special în privinţa reglementării conflictelor de durată. În opinia noastră, OSCE trebuie să rămână unul dintre principalii garanţi ai păcii şi securităţii în Europa. Mi-am exprimat convingerea că Italia va sprijini Moldova în reglementarea diferendului transnistrean și speranța că sub preşedinţia Italiei în OSCE, în anul 2018, vor fi organizate noi runde de negocieri în formatul „5+2” care vor contribui la o avansare în domeniul dat. Vom fi bucuroși să-l salutăm în Moldova pe noul preşedinte al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Angelino Alfano”, a punctat Dodon.
Totodată, șeful statului a salutat activitatea consulatelor onorifice ale Republicii Moldova în oraşele italiene – Florenţa, Ascoli-Piceno şi Bari.
„Am exprimat recunoştinţă părţii italiene pentru cooperarea eficientă în mai multe sectoare, cum ar fi: infrastructura socială, migraţia, agricultura, educaţia, cercetările ştiinţifice ș.a. Am menționat că relaţiile comercial-economice între Moldova şi Italia sunt într-o continuă dezvoltare. După volumul de comerţ, Italia deţine locul III în rândul ţărilor-partenere ale Moldovei. Italiei îi revin circa 8% din volumul comercial total al Moldovei. Italia deţine locul II după volumul de investiţii în economia moldovenească. În Moldova activează 1350 de întreprinderi cu capital italian în mai multe domenii cum ar fi cel bancar, elaborarea de soft-uri, producerea şi prelucrarea pieilor, prelucrarea fierului pentru industria de construcţii ș.a. Această cooperare contribuie la crearea de noi locuri de muncă în Moldova. Am apreciat înalt organizarea, la Chişinău, a forumurilor economice tradiţionale pentru întreprinderile italiene şi cele mixte, care activează în Moldova. Cel de-al cincilea forum de acest gen, a avut loc la 4 octombrie, curent. Am salutat inaugurarea camerelor de comerţ şi industrie moldo-italiene la Torino, Treviso, Ascoli-Piceno şi Barlette. Totodată am îndemnat participarea companiilor italiene în activitatea zonelor economice libere şi a parcurilor industriale din Republica Moldova. Am exprimat interes pentru experienţa italiană privind finanţarea măsurilor de asistenţă socială pentru populaţie”, a precizat șeful statului.
În context, Igor Dodon a afirmat că a remarcat că un factor important în consolidarea relaţiilor moldo-italiene îl reprezintă activitatea comunităţii moldoveneşti din Italia.
„În anul 2017, comunitatea moldovenească a devenit cea de-a opta după numărul de membri, în această ţară. Ne bucură coeziunea comunităţii moldoveneşti din Italia, precum și faptul că compatrioţii moldoveni au un coeficient înalt de integrare în comunitatea italiană. Potrivit datelor ISTAT, la compartimentul angajării în câmpul muncii, moldovenii reprezintă cea de-a cincea comunitate din Italia, având 54% din membrii săi angajaţi în câmpul muncii. Circa 400 de medici din Moldova au reuşit să-şi valideze diplomele în Italia. Am adresat o solicitare președintelui Italiei de a contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă moldovenii stabiliți în Italia în special în vederea urgentării semnării unui acord în domeniul pensiilor și a protecției sociale, recunoașterii titlurilor de studii ale moldovenilor aflați în Italia și alte chestiuni pe care le-am discutat ieri cu concetățenii noștri de aici. Mi-am exprimat speranţa că raporturile moldo-italiene se vor dezvolta în continuare cu succes”, a mai spus Dodon.
Andriana Cheptine