[ X ]
Președintele Dodon va efectua o vizită de lucru în Federația Rusă
23 Ianuarie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, informează CURENTUL.

„Am făcut un schimb de opinii cu privire la situația din politica internă și cea externă, precum și la relațiile bilaterale. L-am informat pe diplomatul rus că nu voi participa la alegerile parlamentare în calitate de candidat la funcția de deputat, ci îmi voi concentra atenția asupra activității politice interne și externe a țării”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

În același timp, Dodon s-a referit și la campania electorală. „Am menționat și unele particularități ale actualei campanii electorale: alegerile se desfășoară în conformitate cu sistemul electoral mixt; două mandate de deputat sunt acordate reprezentanților din regiunea transnistreană; a fost majorat numărul secțiilor de votare pentru cetățenii Moldovei care locuiesc în Transnistria. În acest sens am atras atenția asupra deciziei discriminatorii a guvernului cu privire la deschiderea secțiilor de votare peste hotarele țării”, a precizat Dodon.

Prin urmare, el a anunțat despre vizita sa – în Federația Rusă. „Totodată am discutat detalii privind vizita mea în Federația Rusă, care va avea loc săptămâna viitoare. În cadrul acesteia voi avea o întrevedere cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cursul căreia voi aborda chestiuni ce țin de cooperarea comercial-economică și situația actuală privind tranzitarea mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, planificam o întrevedere cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților