Personalitatea politică din Republica Moldova cu cea mai mare încredere din partea cetățenilor rămâne a fi Președintele Igor Dodon – cel puțin aceasta reiese din datele sondajului prezentat astăzi de Asociația Sociologilor și Demografilor din RM, realizat pe un eșantion de 1195 persoane, în perioada 26 iunie – 7 iulie 2018, informează CURENTUL.
Potrivit sondajului, la întrebarea: „Care este personalitatea politică din Republica Moldova care dvs., aveți încredere mai mare decât în celelalte?”, Igor Dodon a acumulat 26,7%, Pavel Filip – 7,5%, Andrei Năstase – 6,2%, Maia Sandu – 2,9%, Vladimir Voronin – 1,9%, Vlad Plahotniuc – 1,7%, Zinaida Greceanîi – 1,5%, Ion Ceban și Andrian Candu – 1,3%, Renato Usatîi – 0,7%, altă candidatură 1,5%
Totuși, nu au încredere în nimeni – 21,5% și nu știu sau nu au dorit să răspundă – 25,3%.
Dacă facem o analiză a datelor din totalul celor deciși (53,2%), tabloul ar arăta în felul următor: Igor Dodon – 50,2%, Pavel Filip – 14,1%. Andrei Năstase – 11,6%, Maia Sandu – 5,4, Vladimir Voronin – 3,6%, Vlad Plahotniuc- 3,2%, Zinaida Greceanîi – 2,8%, Ion Ceban și Andrian Candu câte – 2,4%, Renato Usatîi – 1,3% și altă candidatură – 2,8%.
Andriana Cheptine