Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, E.S. James D. Pettit, informează CURENTUL.
Subiectul principal al discuțiilor l-a constituit contractul de concesiune a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu ulterioara lor exploatare, semnat între Guvernul RM și compania americană Frontiera Resources International LLC.
„Mi-am exprimat îngrijorarea în legătură cu acest contract, cu procedurile de anunțare a licitației, precum și semnarea lui propriu-zisă. Am menționat că am solicitat Guvernului să prezinte în regim de urgență toate detaliile cu privire la contractul dat. Totodată, colectăm informații despre compania nominalizată”, a precizat șeful statului.
Potrivit lui, principalele îngrijorări și obiecții invocate sunt:
„1. În conformitate cu legislația națională, statul poate da în concesiune doar terenurile care se află în proprietate publică. În cazul în care aria de acțiune a contractului se extinde și pe terenurile unităților administrativ-teritoriale, dar și pe suprafețe de terenuri private este nevoie să fie realizate proceduri speciale de agrement din partea acestora. Ținînd cont de faptul că o bună parte a ariei contractului vizează teritoriul UTA Găgăuzia, fără acceptul structurilor executive a autonomiei contractul nu putea fi semnat. Chiar și în cazul concesionării doar a lucrărilor, urma să fie solicitat acordul diverselor structuri și, în primul rînd, al autorităților publice locale și persoanelor fizice sau juridice pe perimetrul spațiilor cărora ar urma să fie efectuate lucrări sau investigații.
2. Există foarte multe întrebări cu privire la transparența procedurilor de anunțare a licitațiilor și semnare a contractului. În acest context se invocă multiple încălcări ale prevederilor legislației naționale.
3. Mai mulți experți în domeniu au sensibilizat opinia publică despre eventualele riscuri ecologice și impactul asupra mediului, care nu au fost specificate sau evaluate pînă în prezent.
4. Din informațiile disponibile public apar numeroase întrebări cu privire la capacitatea instituțională, dar și financiară a acestei companii americane de a desfășura lucrări în conformitate cu obligațiunile contractuale, mai ales ținînd cont de experiența negativă despre care se spune că a avut-o compania în alte state din regiune”.
Igor Dodon a mai spus că „subiectul este la control special în Aparatul Președintelui și a asigurat că nu va admite prejudicierea intereselor naționale ale Republicii Moldova”.
Andriana Cheptine