Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, însoțit de cei trei fii ai săi, a participat la Festivalul Familiei care este organizat sub egida șefului statului, deja al doilea an consecutiv, transmite CURENTUL.
Președintele țării consideră că ar trebui să fie organizate cât mai multe acţiuni de acest gen. Potrivit șefului statului, astfel de sărbători, dedicate valorilor noastre tradiţionale, ne consolidează societatea.
„Pentru mine familia este cea mai mare realizare. Consider că pentru fiecare om, principalul în viaţă este familia şi ar trebui să facem totul pentru a o păstra”, a declarat Igor Dodon.
În final Președintele ţării le-a dorit tuturor să-și întemeieze o familie sănătoasă!
Menţionăm că la Festivalului Familiei, mii de copii s-au distrat împreună cu părinții în cadrul diverselor concursuri pentru copii cu participarea animatorilor, clovnilor și personajelor preferate ale copiilor. Micii vizitatori s-au bucurat de spectacolul de bule de săpun, tatuaje pentru copii, înghețată și multe cadouri.
Cristina Pendea