[ X ]
Președintele Dodon, la discuții cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii
31 Octombrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu Sanctitatea Sa Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat mai multe chestiuni cu privire la sprijinirea valorilor ortodoxe și familiale în Republica Moldova.

„Am menționat că popoarele noastre au valori spirituale comune și o Biserică ortodoxă comună. Biserica Moldovei este parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Așa a fost, este și, sunt sigur că așa va fi în continuare. Мajoritatea covîrșitoare a credincioșilor creștini ortodocși din Moldova sînt de aceeași părere. În plus, am pus în discuție termenele vizitei pastorale a Patriarhului Kirill în Moldova. Am exprimat speranța că Sanctitatea Sa ne va vizita țara în timpul imediat următor”, a scris Dodon.

Totodată, șeful statului a menționat că Sanctitatea Sa i-a acordat Ordinul „Sf. Cuvios Serghie de Radonej”, gradul II, „pentru atenția acordată sprijinului activ a inițiativelor publice bisericești ale Bisericii Ortodoxe din Moldova”.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților