Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a scris, ieri-seara, pe o rețea de socializare, că, Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan și-a încheiat vizita istorică în Republica Moldova, informează CURENTUL.
Igor Dodon a scris că, pe parcursul a două zile, s-a reușit semnarea Declarației de colaborare strategică între țările noastre, constituirea unui Consiliu de colaborare strategică, inaugurarea sediului renovat al Președinției Republicii Moldova, inaugurarea mai multor obiecte de menire socială la Comrat, încheierea unor înțelegeri de colaborare pe viitor și altele.
„Sînt sigur că vizita Preşedintelui Turciei în țara noastră poate fi considerată o etapă nouă în dezvoltarea raporturilor de colaborare dintre statele noastre, în beneficiul ambelor popoare. Menționez că Președintele Erdoğan m-a invitat la ceremonia solemnă de inaugurare a celui de-al treilea Aeroport de la Istanbul, care va fi și cel mai mare Aeroport din lume. Evenimentul va avea loc pe 29 octombrie, cînd Republica Turcia va marca 95 de ani de la înființare de către fondatorul ei, Mustafa Kemal Atatürk”, a precizat Dodon.
Andriana Cheptine