[ X ]
Președintele Adunării Parlamentare a OSCE va efectua o vizită la Chișinău
18 Ianuarie

Președintele Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE), George Tsereteli, va vizita Republica Moldova, în perioada 20-23 ianuarie, curent, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, programul vizitei înaltului oficial al OSCE include întrevederi cu conducerea țării: Președintele Parlamentului, Andrian Candu, Președintele țării Igor Dodon și Prim-ministrul Pavel Filip.

George Tsereteli va mai discuta cu Președintele delegației Parlamentului la AP OSCE, Sergiu Sîrbu, și cu deputații din delegația parlamentară.

La Guvern, Președintele Adunării Parlamentare a OSCE va avea întrevederi cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi și cu Ministrul Justiției, Victoria Iftodi.

Potrivit aceluiași comunicat de presă, vizita Președintelui AP OSCE este una de documentare privind situația din Republica Moldova în perioada preelectorală. Aceasta este a doua vizită în țara noastră a Președintelui AP OSCE. Prima a avut loc în perioada 24-27 iunie 2018.

Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa este constituită din 323 de parlamentari, reprezentanți ai legislativelor din 57 de ţări.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților