[ X ]
Președintele a oferit detalii de la ședința comitetului național coordonator „Victoria”
9 Aprilie

Președintele Republicii Molodva, Igor Dodon, a anunțat despre o ședință a comitetului național coordonator „Victoria”, în cadrul căreia, astăzi, s-a discutat cu privire la organizarea acțiunilor consacrate aniversării a 75-a a eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă în Marele Război pentru Apărarea Patriei, informează CURENTUL.

În acest fel, Dodon anunță despre organizarea, la data de 13 aprilie curent, la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni”, a ceremoniei de reînhumare a osemintelor a 35 de soldați care au murit în luptele pentru eliberarea Moldovei de sub ocupația nazistă.

De asemenea, s-a decis renovarea, sub egida Președintelui Moldovei, a Complexului Memorial „Eternitate” și a monumentului „Eliberarea” din fața Academiei de Științe a Moldovei.

Totodată, în cadrul ședinței s-a discutat despre organizarea, pe 9 mai – la Chișinău, a Marșului „Regimentul Nemuritor”. În aceeași zi, potrivit lui Dodon, va avea loc un concert grandios și o expoziție a tehnicii militare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților