[ X ]
Președintele a discutat cu decanul de vârstă al Parlamentului detalii privind scenariul primei ședințe
18 Martie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, la inițiativa sa, o întrevedere cu deputatul socialist în Parlamentul Republicii Moldova, Eduard Smirnov, decanul de vârstă al Parlamentului, care, conform Constituției RM, urmează să prezideze ședința de constituire a legislativului nou-ales, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că a discutat detalii privind scenariul primei ședințe a Parlamentului și data convocării acesteia.

„Menționez că, potrivit Constituţiei, ședința de constituire a noii Legislaturi este convocată de Președintele Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri, adică până pe 25 martie, curent. Totodată, ședința de constituire a Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vârstă deputat”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților