Dat fiind faptul că, astăzi, serbează 21 ani de activitate permanentă, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să organizeze o dezbatere cu participarea tinerilor, pe subiecte de informare și educare electorală, cu tema „Tinerii ar trebui obligați să voteze! Da sau Nu?”, informează CURENTUL.
În debutul dezbaterii, președinta CEC, Alina Russu, a declarat că parcă mai ieri au celebrat 20 ani.
„Acumulăm în fiecare an experiență, capacitate instituțională, acumulăm profesionalism, în așa fel ca alegerile în RM să fie organizate cât mai corect, liber, transparent. În așa fel ca regulile aplicate să fie absolut egale și să acorde posibilitatea de șanse egale, atât concurenților electorali, cât și alegătorilor RM. Evenimentul de astăzi este destinat tinerilor, în mare parte tinerilor care influențează nu doar ziua de mâine, dar trebuie să influențeze și trebuie să decidă pentru ziua de astăzi. De implicarea fiecăruia dintre noi depinde și cum vom dezvolta democrația în RM. În societatea noastră se vorbește că tinerii sunt mai pasivi decât alte categorii de alegători în alegeri, eu vreau să demonstrați nu doar în cadrul activității de astăzi de dezbateri, dar și în cadrul alegerilor, că tinerii sunt activi, activi în ceea ce înseamnă cum dezvoltăm mai departe statul nostru, țara noastră – RM”, a precizat Russu.
La rândul său, directorul Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), Pavel Cabacenco, a menționat că, cu toții cunoaștem ce este democrația.
„Da, puterea poporului, dar puțină lume, de fapt, conștientizează cum funcționează democrația. De fapt, democrația ca într-adevăr să fie puterea poporului, cetățeanul trebuie să fie bine informat și să cunoască cum de fapt se desfășoară democrația, cum lucrează democrația, cum se desfășoară alegerile. Activitatea noastră de astăzi este un element al procesului de învățare. Motto-ul CICDE este „Democrația se învață” și noi credem, cunoaștem, știm că democrația contează și poate fi învățată. Cu cât mai bine știm cum funcționează alegerile, cu atât mai mari posibilități veți avea și într-adevăr democrația va funcționa”, a conchis Cabacenco.
Andriana Cheptine