Necesitatea consolidării dialogului social în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, dar și de continuare a colaborării Guvernului cu reprezentanții Sindicatelor și Patronatelor a fost exprimată, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii, în frunte cu directorul Biroului pentru Activitățile Lucrătorilor pentru Europa și Asia Centrală, Maria Helena Andre. La ședință au mai participat Igor Zubcu, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, și vicepreședintele instituției, Sergiu Sainciuc.
În cadrul discuțiilor, prim-ministra Natalia Gavrilița s-a referit la măsurile întreprinse de Executiv în domeniul muncii și protecției sociale, cum ar fi creșterea salariului minim pe economie până la 3.500 lei și a pensiei minime – până la 2.200 lei. De asemenea, Guvernul a reuşit să majoreze salariul mediu pe economie cu 14%, până la 9900 de lei. Totodată, au fost create fonduri pentru susținerea populației vulnerabile și au fost majorate indemnizațiile pentru creșterea copiilor.
„Guvernul s-a axat mult pe implementarea proiectelor în sprijinul populației. Recent, am lansat o nouă rundă pentru creșterea salariilor. Acum, ne concentrăm eforturile și pentru susținerea mediului de afaceri, afectat de multiplele crize ce au lovit regiunea noastră”, a declarat prim-ministra.
Reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii au apreciat saltul calitativ în dialogul social dar și efortul Executivului în procesul de transpunere a legislației naționale la directivele europene, fiind menționată importanța menținerii stabilității cadrului legal pentru o mai bună atractivitate investițională. De asemenea, a fost apreciată conlucrarea Executivului cu Sindicatele și Patronatele, în cadrul Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective, care se reunește săptămânal, la Guvern.