Prim-ministrul Ion Chicu, astăzi, în cadrul unei întrevederi cu jurnaliștii – la 6 luni de activitate a Guvernului, a spus că în cazul în care majoritatea actuală parlamentară nu va mai exista, el se va gândi asupra activității de Premier, informează CURENTUL.
„În cazul în care majoritatea parlamentară nu va mai exista, eu o să mă gândesc dacă mai rămân în asemenea situație. Eu nu cred că voi putea activa în asemenea condiții. Gestionarea situației ar putea fi foarte dificilă”, a spus Chicu.
La întrebarea cum se vede mai departe în cazul în care își dă demisia, Premierul a declarat: „Eu îmi doresc să îmi îndeplinesc această sarcină, ca atunci când voi pleca să fiu cu inima împăcată. Ceea ce se va întâmpla pe urmă – vom vedea”.
Totodată, Premierul s-a referit la acțiunile opoziției cu privire la demisia actualului Guvern. „Eu era să fiu surprins dacă nu ar fi asemenea fenomene. Eu nu știu pentru ce se luptă. Unii probabil pentru bani, alții pentru a scăpa din pușcărie”, a declarat Chicu.
Mihaela Conovali