[ X ]
Ziua leului moldovenesc, marcată pe 29 noiembrie o nouă ediție a evenimentului de educație financiară „Drumul banilor”
18 Noiembrie

Banca Națională a Moldovei (BNM) va organiza, pe 28 noiembrie, o nouă ediție a evenimentului de educație financiară „Drumul banilor”, dedicat Zilei leului moldovenesc. Programul, ajuns la a VII-a ediție, a devenit o tradiție inedită, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea de a înțelege, într-o manieră accesibilă și interactivă, cum este emisă moneda națională și cum ajung banii în circuitul economic.

Călătoria va începe la Banca Națională, unde vizitatorii vor fi ghidați în Sala de expoziții – un spațiu dedicat istoriei monetare a Republicii Moldova. Participanții vor afla cum a evoluat leul moldovenesc în cei 32 de ani de la punerea sa în circulație, vor admira colecția de monede comemorative și jubiliare din aur și argint emise de banca centrală și vor descoperi exponate ce ilustrează transformările sistemului monetar al țării.

În cadrul unei sesiuni practice, copiii și tinerii vor învăța să identifice elementele de siguranță ale bancnotelor de lei moldovenești și vor descoperi cum sunt protejate bancnotele și modernizate elementele de siguranță.

„Interesul tot mai mare al publicului pentru vizitele la Banca Națională arată că oamenii își doresc să înțeleagă mai bine cum funcționează sistemul financiar. De Ziua leului moldovenesc, avem ocazia să le explicăm copiilor și tinerilor cum este emisă moneda, cum ajung banii în economie și care este rolul băncii centrale. Prin evenimente de educație financiară precum „Drumul banilor”, contribuim la formarea unei generații capabile să ia decizii responsabile. Fiecare monedă și bancnotă reflectă istoria Republicii Moldova și construiește o relație de încredere între Banca Națională și cetățeni”, subliniază guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu.

Călătoria pe „Drumul banilor” va continua la una dintre băncile licențiate, unde vizitatorii vor vedea cum se desfășoară activitatea bancară.

Pentru a participa la eveniment, doritorii se vor înregistra prealabil. Vor fi constituite grupuri de până la 30–40 de persoane (inclusiv însoțitorii), cu vârsta minimă de zece ani. Vizitele vor fi organizate la fiecare oră fixă, în intervalul 09:00–15:00. Pe durata excursiei, elevii vor fi însoțiți de un adult responsabil pentru securitatea minorilor. Solicitările pot fi transmise până la 19 noiembrie 2025 la adresa electronică edufin@bnm.md .

Moneda națională a Republicii Moldova a fost pusă în circulație pe data de 29 noiembrie 1993.

Inapoi la arhiva noutaților