Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița a susținut o conferință de presă împreună cu șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Republica Moldova, Ruben Atoyan, în cadrul căreia au comunicat că Programul cu FMI va fi revizuit, informează CURENTUL.
Premierul a declarat că Guvernul a solicitat revizuirea programului cu FMI, astfel încât acesta să reflecte noul context – războiul din Ucraina, criza energetică și cea economică, și să asigure suport bugetar direct nerambursabil.
„Războiul din Ucraina și sancțiunile impuse Federației Ruse generează consecințe serioase asupra economiei Republicii Moldova. Țara noastră era și așa afectată de criza prețurilor și criza economică. Totuși, indicatorii economici de bază ai Republicii Moldova sunt puternici, iar bugetul are un grad de rezervă și flexibilitate. Astfel, avem nevoie doar de o revizuire a Programului și nu de finanțare de urgență. Guvernul trebuie să se concentreze pe susținerea populației pentru a face față crizei prețurilor, iar săptămâna viitoare vom veni cu precizării și decizii în privința indexării pensiei de la 1 aprilie curent. De asemenea, în această săptămână am crescut salariul minim în sectorul real de la 2900 lei la 3500 lei. Și com continua cu politici pentru îmbunătățirea sau menținerea nivelului de trai”, a declarat oficialul.
Prim-ministrul a mai spus că urmează să fie stabilite și implementate măsuri țintite în contextul crizei energetice, fiind vorba de mecanisme de ajutorare a agricultorilor și a celor cu venituri mici, dar și măsuri de asigurare a securității alimentare și facilitarea comerțului cu Uniunea Europeană (UE).
„Vom continua să monitorizăm situația, dar și vom face investiții suplimentare în sectorul agricol”, a subliniat Gavrilița.
Șeful Guvernului nu a oferit cifre cu referire la Programul cu FMI, precizând că la moment sunt „în discuții, în evaluări macroeconomice și bugetare”. „Și, în dependență de costul politicilor pe care le agreem, vom solicita sumele de la FMI, UE, Banca Mondială și alți parteneri externi”, a mai spus oficialul.
La rândul său, Ruben Atoyan a menționat că impactul războiului asupra economiei Moldovei va fi semnificativ, având în vedere și pandemia, și prețurile ridicate de până la război, care pun presiune mare asupra economiei și Guvernului.
„Ați intrat în această criză cu rezerve bugetare înalte, care oferă foarte mult spațiu de manevră și care pun Republica Moldova în poziția de a crea un pachet puternic de politici”, a declarat șeful Misiunii FMI.
Totodată, oficialul a spus că FMI este gata să susțină Republica Moldova suplimentar.
„Suntem încrezători că suport suplimentar de la FMI și alți parteneri externi va ajuta Republica Moldova în criza economică și energetică, dar și la gestionarea fluxului de refugiați. Noi suntem impresionați de cum Moldova a răspuns la acest flux de refugiați”, a mai comunicat Atoyan.
Cristina Gurez