[ X ]
Premierii RM și Ucrainei pledează pentru menținerea dinamicii pozitive a dialogului bilateral
23 August

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o convorbire telefonică cu Premierul Ucrainei, Volodimir Groisman, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuţiei, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii pe marginea subiectelor actuale de interes comun, privind relaţiile moldo-ucrainene şi perspectivele de dezvoltare a acestora.

„Ținând cont de marcarea pe 24 şi 27 august a Zilelor Independenței a Ucrainei şi Republicii Moldova, Premierii Pavel Filip şi Volodimir Groisman au transmis felicitări reciproce popoarelor celor două ţări. Menţionând dinamica pozitivă a contactelor bilaterale între instituţiile guvernamentale ale celor două state, şefii Guvernelor s-au pronunţat pentru menţinerea dinamicii pozitive a dialogului politic şi a cooperării multilaterale între Republica Moldova şi Ucraina”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, a fost subliniată necesitatea consolidării eforturilor în contextul provocărilor şi problemelor cu care se confruntă statul vecin şi Republica Moldova, precum şi importanţa creării condiţiilor necesare pentru desfăşurarea şedinţei Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică la sfârşitul anului curent.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților