ÎCS „Premier Energy” SRL își exprimă îngrijorarea în legătură cu proiectul de lege înaintat în cadrul Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe care prevede că facturile de energie electrică ale tuturor consumatorilor casnici corespunzătoare lunilor aprilie și mai ale anului 2021, să fie plătite din bugetul general de stat, transmite CURENTUL.
Suma acestora ar fi de 428 de lei pentru fiecare consumator și constituie suma totală de aproximativ 360 de milioane de lei (doar pentru consumatorii Premier Energy).
„Constatăm că acest proiect a apărut în mediul public fără discuții prealabile și nu a fost avizat de către Guvern, alte comisii parlamentare, fapt care este obligatoriu ținând cont de impactul acestuia asupra bugetului de stat, de asemenea fără o consultare cu ANRE și cu părțile afectate, dar care deja astăzi, 16 aprilie a fost discutat și votat în prima lectură în sesiunea plenară a Parlamentului.
În perioada stării de urgență din anul trecut, instituită în legătură cu pandemia de Covid-19, când s-a înregistrat o situație economică complicată atât pentru bugetul de stat, agenții economici, cât și pentru populație, furnizorii de energie electrică au susținut consumatorii prin posibilitatea achitării graduale a facturilor, fără a fi deconectați pentru întârzierea plăților. Pe parcursul acelei perioade, datoria consumatorilor față de furnizor a crescut. Cu toate acestea, în următoarele luni după ridicarea stării de urgență încasările și plățile s-au normalizat fără careva intervenții din partea statului și grație gestiunii operatorului și a disciplinei consolidate a plăților din partea majorității consumatorilor.
Considerăm că întreruperea disciplinei de plată lunară a facturii de energie electrică nu contribuie la cultivarea unei culturi de responsabilitate a plății și gestiune eficientă a consumului individual prin economisirea de energie. Deoarece, ceea ce nu este plătit (sau pare să nu fie plătit din buzunarul propriu), nu este apreciat la justa valoare. Pe lângă crearea unui precedent, acest proiect de lege, poate crea o confuzie profundă pentru clienți, care pot fi induși în eroare de detaliile facturilor cu privire la propria datorie. În plus, în final consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior, întrucât bugetul de stat este alimentat, în cele din urmă, din contribuțiile cetățenilor sau împrumuturi care vor trebui să fie restituite.
Prin acest proiect de lege, responsabil de plată nu mai este clientul, ci statul. Un stat care se confruntă cu un deficit bugetar drept urmare a reducerii semnificative a activității economice generale și necesitatea de a redirecționa resursele disponibile către obiective stringente, precum vaccinarea și alte măsuri complementare pentru protejarea sănătății și consolidarea sistemului de asigurări medicale. Dacă e să judecăm drept, ce este acum o prioritate – achiziționarea vaccinurilor pentru a salva vieți sau achitarea facturilor pentru energia electrică, când furnizorul nu efectuează deconectări în perioada stării de urgență?!”, menționează întreprinderea.
ÎCS „Premier Energy” SRL mai spune că achiziționează și achită energia electrică în avans, iar întârzierea plăților de către stat, poate afecta întreg sectorul energetic, începând de la Furnizor si până la întreg lanțul de furnizare, precum operatorul sistemului de transport (Moldelectrica), operatorul de distribuție (Premier Energy Distribution), Energocom în calitate de furnizor central (ceea ce ar afecta Termoelectrica și proiectele de energie din resurse regenerabile calificate), precum și centrala electrică MGRES de la Cuciurgan.
„În opinia noastră, metodă de plată a compensațiilor propusă în proiectul de lege nu este cea mai potrivită, din punct de vedere al transparenței procesului. Considerăm ca sumele pentru compensarea serviciilor pentru consumul de energie electrică, dar și pentru alte servicii indispensabile, cum ar fi apă, gaz și asigurare cu căldură trebuie să fie transferate direct consumatorilor pentru ca în cele din urmă, aceștia să își achite datoria fată de operatori. Fără îndoială, este oportun și necesar ajutorul și susținerea din partea statului pentru categoriile cele mai vulnerabile ale populației, cu nevoi stringente.
În concluzie, considerăm că această inițiativă, nu a fost suficient consultată cu toate părțile implicate în proces și presupune riscuri de lipsă de fonduri în întregul sistem electroenergetic din cauza unei posibile întârzieri în achitarea plăților din partea guvernului.
Suntem deschiși să discutăm măsurile posibile a fi implementate pentru anumite categorii de populație, care necesită un ajutor din partea statului, dar fără a afecta buna funcționare a sistemului energetic”, mai spune „Premier Energy”.
Cristina Parfeni