[ X ]
Precizările Serviciului Fiscal privind aplicarea cotei reduse a TVA pentru sectorul HORECA
1 Noiembrie

Serviciul Fiscal de Stat informează că, prin Hotărîrea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) nr. 64 din 26 octombrie 2021, se prelungește, până la 30 noiembrie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată anterior prin Hotărîrea CNESP nr.61 din 19 septembrie 2021, transmite CURENTUL.

Astfel, pe perioada stării de urgență, se prelungește termenul de aplicare a cotei reduse a TVA în mărime de 6% la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei, de asemenea la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanță sau tabără de vacanță, care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din Economia Moldovei, prevedere stabilită prin Legea nr.76/2021.

Menționăm că, explicațiile de rigoare sub formă de întrebare și răspuns referitor la regimul fiscal aplicabil la compartimentul TVA, pentru mărfurile/serviciile realizate în cadrul activităților, atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei (HORECA), se regăsec în Baza generalizată a practicii fiscale sub nr.28.17.43 de pe pagina-web a Serviciului Fiscal de Stat, care poate fi accesată aici.

Inapoi la arhiva noutaților