Poliția vine cu precizări privind prezența polițiștilor la sediul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), transmite CURENTUL.
Poliția spune că aflându-ne în perioada preelectorală și pentru a nu admite cazuri de vandalizări, deteriorări asupra sediilor partidelor politice, poliția întreprinde activități de informare a reprezentanților partidelor politice.
„Astfel, în vederea prevenirii unor astfel de situații, angajații poliției, vizitează sediile partidelor politice unde fac schimb de informații ce țin de datele de contact cu reprezentanții partidului, astfel încât dacă aceștia observă persoane suspecte sau situații de risc să contacteze direct polițiștii, pentru o intervenție promptă.
Ținem să informăm, contrar versiunilor vehiculate pe rețelele sociale, NU a avut loc nici o inspectare de evaluare, polițiștii doar s-au prezentat și au făcut schimb de numere de telefoane cu reprezentanții partidului politic.
Solicităm partidelor politice să accepte măsurile de siguranță întreprinse de către angajații poliției și să nu ne atragă în jocuri politice. Poliția doar își îndeplinește atribuțiile de serviciu.
Poliția permanent întreprinde activități de informare și prevenire la organizații, întreprinderi, instituții, pentru prevenirea furturilor, actelor de huliganism, în cadrul cărora se duc discuții cu administrația și le sânt înmânate material informativ cu recomandări de prevenție”, menționează Poliția.
Cristina Pendea