Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) vine cu unele precizări cu privire la eliberarea din arest a politicianului Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, informează CURENTUL.
Într-un comunicat de presă, se menționează că arestarea preventivă a avut loc ca urmare a „neprezentării anterioare la organul de urmărire penală”.
„În legătură cu neprezentarea anterioară a acestuia la organul de urmărire penală, la demersul procurorului i-a fost aplicată de către instanța de judecată măsura preventivă, arestarea preventivă. La 16 iunie 2019, numitul Renato Usatîi s-a prezentat la intrarea în Republica Moldova, unde a fost reținut de către ofițerii de poliție și escortat la sediul PCCOCS, unde procurorii i-au înaintat învinuirea, fiind audiat referitor la circumstanțele cauzei penale”, comunică PCCOCS.
Prin urmare, se comunică despre o revocare a măsurii preventive, în urma prezentării benevole a politicianului la organul de urmărire penală. „Tot atunci, apărătorii acestuia au înaintat un demers în conformitate cu prevederile art.195 Cod de procedură penală, prin care au solicitat revocarea măsurii preventive, motivând că Renato Usatîi s-a prezentat benevol, nu se va eschiva de la organul de urmărire penală, a dat declarații cu privire la faptele imputate, iar starea sănătății este una gravă. În conformitate cu prevederile art. 195 alin. (3) Cod de procedură penală, în cazul în care, la etapa de urmărire penală, procurorul, consideră că măsura arestarea preventivă nu mai este justificată şi temeiurile care au servit la aplicarea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntârziat măsura arestării, punând în libertate persoana. Astfel, urmare a examinării de către procuror a cererii, în coraport cu situația de fapt stabilită la moment, țânând cont de decăderea temeiurilor care au servit la aplicarea arestării preventive, învinuitului Renato Usatîi, prin ordonanță i-a fost revocată măsura arestării preventive, fiindu-i aplicată măsura procesuală de constrângere – obligarea de a se prezenta”, se menționează în același comunicat de presă al instituției.
În acest fel, PCCOCS anunță despre continuarea acțiunilor pe caz. „Investigațiile pe această cauză continuă, fiind efectuate toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanțelor cauzei”, conchide instituția.
Mihaela Conovali