Urmare a ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova din 1 aprilie 2021, au fost aprobate mai multe măsuri ce vizează și activitatea agenților economici, sectorul energetic și cel al transporturilor în confruntarea efectelor generate de evoluția situației epidemiologice, transmite CURENTUL.
CSE a dispus instituirea unui regim special de circulație a persoanelor, astfel, se interzice, începând cu data de 3 aprilie 2021, în mun. Chişinău şi în mun. Bălti, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00, cu unele excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
De asemenea, se interzice întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze (prin deconectarea locurilor de consum) furnizarea serviciilor şi/sau să aplice penalități pe cazul neachitării în termen de către consumatorii casnici, a facturilor pentru energia electrică, energia termică, gazele naturale, telefonie fixă sau apa potabilă consumată, cu excepția situațiilor în care deconectarea are drept scop evitarea punerii în pericol a vieții şi sănătății oamenilor sau prejudicierea proprietății.
Totodată, a fost luată hotărârea de a institui un moratoriu, până la data de 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate, efectuate la fața locului, de către organele abilitate cu funcții de control, în temeiul Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Moratoriul nu se aplică asupra controalelor efectuate de către: Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică – în domeniul supravegherii energetice de stat, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului – în privinţa fondului forestier, spaţiilor verzi, ariilor naturale protejate de stat, fondului geologic şi acvatic.
Membrii Comisiei au decis că în cazul în care o unitate economică indiferent de tipul de proprietate şi formă de organizare juridică, încalcă regulamentele sanitare, măsurile de sănătate publică instituite prin deciziile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale şi/sau hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, iar continuarea activităţii sale pune în pericol sănătatea publică, conducătorul subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică suspendă activitatea acesteia sau, după caz, a uneia dintre subdiviziunile acesteia, pentru perioada stării de urgenţă.
Propunerile de măsuri pentru încurajarea mediului de afaceri și susținerea agenților economici, precum și pentru protecția cetățenilor afectați de impunerea stării de urgență vor fi hotărâte la următoarea ședință a CSE și dispuse într-o Dispoziție ulterioară.
Cristina Pendea