Ministerul Afacerilor Interne, condus de Alexandru Jizdan, și instituțiile subordonate activează în continuare conform atribuțiilor funcționale, asigurând ordinea și liniștea publică în strictă conformitate cu prevederile legii, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Interne și angajații săi sunt în serviciul cetățeanului și al statului Republica Moldova și nu acționează în funcție de indicațiile politicienilor.
„Astfel, pentru noi Constituția rămâne legea supremă care spune că, misiunea noastră este de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice.
Recomandăm tuturor celor care încearcă în aceste zile să implice imaginea instituției noastre și a conducătorilor în jocuri politice: să nu provoace angajații care sunt antrenați în asigurarea ordinii publice, să nu vehiculeze cu informații neveridice în care suntem vizați, să manifeste respect pentru oamenii care poartă uniformă și să nu se implice în acțiuni ilegale pentru care pot fi trași la răspundere.
Noi, întreaga echipă MAI rămânem la datorie!”, menționează sursa.
Cristina Pendea