În contextul intensificării cazurilor de escrocherie efectuate prin apelurile telefonice și prin intermediul site-urilor de comercializare a bunurilor (www.999.md), Vă comunicăm, că Î.S. ”Poșta Moldovei” nu participă la tranzacții de acest gen și nu cere datele cardurilor bancare ale Beneficiarilor cu scop de solicitare și achitare a comenzilor pentru servicii de Curierat, informează CURENTUL.
„Menționăm, că sub pretextul intenției de achitare a unui avans/ plăți pentru un bun expus la vânzare, infractorii cibernetici vă îndeamnă să urmați un link pentru a completa un formular de pe o pagina falsă POȘTA MOLDOVEI, în care se solicită date personale precum: numărul cardului, data expirării cardului, codul de securitate (CVV, CVC), soldul contului, parole unice expediate prin SMS la numărul de telefon mobil al deținătorului de card etc.” – a declarat „Poșta Moldovei”.
Î.S. „Poșta Moldovei” vă îndeamnă să fiți vigilenți atunci când cineva manifestă interes față de bunul care-l vindeți sau când vă sunt solicitate credențialele cardului bancar.
„Vă sfătuim, de asemenea, să păstrați cardul într-un loc sigur, să nu indicați datele acestuia în paginile link-urilor recepționate și să monitorizați regulat starea contului”, a precizat instituția.
Cristina Gurez