[ X ]
Precizările FISM privind Raportul auditului financiar a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”
4 Decembrie

Ședința de totalizare și prezentare a Raportului auditului financiar a Proiectului „Reforma învățământului în Moldova”, realizat de către Curtea de Conturi a Republicii Moldova la situația de 31 decembrie 2019”, a avut loc la 4 decembrie curent, transmite CURENTUL.

Potrivit Manualului operațional al Proiectului, Instituția Publică ”Fondul de Investiții Sociale din Moldova” în baza Legii nr. 129 din 07 iulie 2017 privind ratificarea Amendamentului nr.2 la Acordul de Finanţare dintre Republica Moldova și Banca Mondială (Asociația Internațională pentru Dezvoltare), este responsabilă de implementarea Componentei A.2 a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, ce prevede renovarea şi modernizarea a 17 şcoli de circumscripţie.

Misiunea de audit, realizată în conformitate cu Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi, a fost efectuată asupra rapoartelor financiare interimare, întocmite în baza unui cadru de raportare financiară cu scop special.

În urma examinării s-a constatat că rapoartele financiare menționate, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil potrivit cerințelor Băncii Mondiale.

De menționat că, la situația din 31.12.2019: 13 instituții de învățământ au fost în proces de renovare, iar la 4 instituții lucrările au fost finalizate. La situația din 01.12.2020: la 7 instituții de învățământ lucrările sunt în proces de execuție, iar la 10 sunt recepționate

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților