[ X ]
Precizările Ambasadei României privind depunerea jurământului de credință față de România
5 Aprilie

Ambasada României la Chișinău comunică faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) va organiza, pe parcursul lunilor aprilie, mai și iunie 2021, un număr de patru ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România dedicate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul, transmite CURENTUL.

1. Persoanele care pot depune jurământul de credință la sediul ANC:

Ø Cele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, având ca temei legal art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România;
Ø Cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.

2. Condiții pentru depunerea jurământului de credință la ANC:

Ø Persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova.
Ø Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, Consulatul General al României la Bălți, respectiv Consulatul General al României la Cahul exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC.
Ø Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.

3. Obținerea programării:

Ø Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora și în limita locurilor disponibile.
Ø Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.

4. Documentele care trebuie prezentate la sediul ANC:

După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele programate trebuie să se prezinte la sediul ANC cu următoarele:

Ø Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC.
Ø Act de identitate (pașaportul şi 2 fotografii tip pașaport – 35X45 mm);
Ø Declarațiile prin care solicitanții îşi schimbă opțiunea privitoare la stabilirea domiciliului în România, ulterior aprobării Ordinelor ANC.

5. Calendarul noilor ceremoniilor:

Ceremoniile vor fi organizate la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, din str. Blănari nr. 25, sect. 3, București.

Locurile sunt disponibile astfel:

– 21 aprilie (120 de locuri) – alocate Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău;
– 22 aprilie (60 de locuri) – 30 de locuri alocate Consulatului General al României la Cahul și 30 de locuri Consulatului General al României la Bălți;
– 27 mai (60 de locuri) – 30 de locuri alocate Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, 15 locuri Consulatului General al României la Bălți și 15 locuri Consulatului General al României la Cahul;
– 24 iunie (60 de locuri) – 30 de locuri alocate Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, 15 locuri Consulatului General al României la Bălți și 15 locuri Consulatului General al României la Cahul;

6. Condiții cu privire la intrarea pe teritoriul României:

Ø Condițiile de intrare în România le puteți consulta accesând următorul link:

https://chisinau.mae.ro/local-news/1990

Ø Singura autoritate competentă legal să permită intrarea în România este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

7. Condițiile permiterii accesului în sediul Secției consulare:

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, facem apel la înțelegerea dvs. și vă rugăm insistent să vă prezentați la sediul Secției consulare strict conform programărilor primite.

Accesul în incita Secției consulare va fi permis numai în următoarele condiții:

• Purtarea obligatorie a măștii de protecție!
• Lipsa simptomelor asociate COVID-19 (temperatură ridicată, tuse, rinoree, respirație dificilă)!
• Menținerea distanței fizice (mai mare de 1,5 m)!

Nu se permite accesul aparținătorilor/rudelor/prietenilor!

Subliniem că măsurile de protecție de mai sus sunt necesare atât pentru protejarea dumneavoastră, cât și a personalului consular și sunt conforme cu normele și recomandările autorităților române și ale Republicii Moldova în contextul pandemiei de COVID-19.

Precizări importante:

Serviciile consulare sunt gratuite.

Ambasada României la Chișinău descurajează apelarea la firmele de intermediere și nu favorizează sub nicio formă cererile primite pe alte căi decât prin portalul www.econsulat.ro

Inapoi la arhiva noutaților