„Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) va stabili domeniul „Educație” ca domeniul prioritar al programului „CREDEM în MOLDOVA” și va propune soluții concrete pentru readucerea încrederii în viitorul Republicii Moldova”. Declarația aparține președintelui PPRM, Alexandru Oleinic, care consideră că domeniul educației în țara noastră trebuie revizuit și modernizat, transmite CURENTUL.
Printre soluțiile propuse în program se vor regăsi măsuri de garantare din partea statului a accesului gratuit la studii preșcolare și primare, de rând cu demonopolizarea domeniului educațional.
„Lipsa de soluții pentru sistemul educațional pe parcursul mai multor ani (2001-2010-2017) a transformat școala moldovenească din locul formării personalității prin cultivarea valorilor și comportamentului social în locul unde elevul vine pentru a obține un certificate de studii și acesta – pentru a merge la studii în alte țări”, spune Alexandru Oleinic.
Totodată, el accentuează că mai grav e că pleacă din țară – atât adulții, cât și copiii.
„Astfel, numărul instituțiilor de învățământ primar și secundar s-a diminuat de la 1 573 în 2001 la 1 294 în 2017, în aceiași perioadă de timp, numărul cadrelor didactice s-a redus de la 42 380 la 28 880, iar numărul elevilor – de la 631 la 329 mii. Dacă un profesor din Germania câştigă anual 60 600 de euro, în Canada câştigă 58 500, iar în România, un venit mediu de doar 350 de euro net pe lună, atunci în Republica Moldova salariul mediu în învățământ este de doar cu puțin peste 200 de euro (4530 lei). Deci dacă vom continua tot așa, riscăm să rămânem și fără profesori și fără elevi”.
Alexandru Oleinic menționează că R. Moldova nu a acordat atenția necesară acestui domeniu. „Educația, care stă la baza formării fiecărui individ și care reprezintă unica formă de a influența personalitatea atât în mod pozitiv, cât și în mod negativ și care merită să i se acorde cel mai înalt grad de dezvoltare – a fost transformată în cerșetoare. Instituțiile de învățământ au degradat atât în plan material, cât și moral din lipsă de mijloace, lipsă de profesori și lipsă de respect față de profesia de învățător. Nelson Mandela spunea că ,,Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea”’. Iată de ce noi, statul Republica Moldova nu am reușit să realizăm schimbarea vieții noastre spre bine – deoarece nu am acordat atenția cuvenită educației, atât educației ca domeniu al economiei naționale, cât și educației în familie și societate, nu am cultivat transmiterea experienţei de viaţă de la o generaţie la alta, cunoaşterea bunelor maniere şi comportamentul în societate”, spune președintele PPRM.
Totodată, el menționează că nu s-a reușit pentru că „nu am avut locuri de muncă și salarii bune, deoarece părinții au plecat la munci peste hotare, iar copiii rămași acasă au crescut fără căldura și educația din familie. Paradoxală situație, în condițiile în care doar prin bună educație creștem generații de buni specialiști, oameni de o cultură și moralitate înaltă și cetățeni devotați. Dar pentru a realiza acest deziderat avem nevoie și de buni învățători și profesori, dedicați profesiei dar nu grijilor cotidiene”, mai spune Oleinic.
Cristina Pendea