[ X ]
Poziția Blocului ACUM după a doua rundă de discuții cu PSRM
4 Iunie

Blocul ACUM, în urma unei întruniri cu membrii partidelor, dar și după o nouă discuție cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), și-a reiterat poziția, informează CURENTUL.

„Cu referire la a doua rundă de discuții cu PSRM, Blocul ACUM reiterează că este dispus să voteze în funcția de președinte al Parlamentului candidatul PSRM-ului, după adoptarea pachetului de legi antioligarhice”, se menționează într-o postare a blocului ACUM, pe o rețea de socializare.

De menționat că, PSRM, în același timp, a declarat că „nu pot admite acest lucru”.

„Colegii din Blocul ACUM vor funcția de speaker al Parlamentului și Prim-ministru, precum și întreg pachetul de legi propus anterior. Noi, ca forță politică, pentru care au votat cei mai mulți cetățeni ai țării, nu putem admite acest lucru. Am consultat și convocat fracțiunea noastră și nu putem ceda funcția de Speaker al Parlamentului. Vom insista în continuare pe marginea acestui subiect, apoi putem discuta și celelalte. Ei au rămas să se mai gândească, noi nu avem ce ne gândi, avem poziția Consiliului Republican și suntem o fracțiune unică”, a spus Zinaida Greceanîi.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților