Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu a susținut, cu ocazia vizitei întreprinse la București, o conferință de presă comună cu ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, informează CURENTUL.
„Ne aflăm într-un moment extrem de important și favorabil în relațiile bilaterale. Această vizită reprezintă o reconfirmare a relației speciale privilegiate pe parteneriat strategic dintre țările noastre. O ocazie pentru consolidarea suplimentară a dialogului bilateral cu rolul de a încuraja cooperarea pe toate palierele pentru avansarea proiectelor noastre comune pentru interes strategic. Relațiile noastre au un caracter special sunt consolidate de limbă, istorie, cultură, de parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Bogdan Aurescu.
Totodată, el a spus că, România are responsabilitatea de a sprijini parcursul european al R. Moldova. „Avem un obiectiv strategic bilateral comun care este parcursul european ireversibil al Republicii Moldova și în discuția noastră am reiterat angajamentul nostru de a sprijini aceste proiecte care vin în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova”, a precizat ministrul român.
La rândul său, Nicu Popescu a confirmat că, în plan bilateral, România este principalul partener comercial și investițional al Republicii Moldova.
„Am discutat și dinamizarea dialogului politic care în ultimii doi ani a avut de suferit. Am discutat și despre pregătirea unei ședințe comune a guvernelor RM și România, care este iminentă în pofida evoluțiilor politice pentru că parteneriatul nostru este unul strategic. În viitorul apropiat vom avea această ședință comună în care vom anunța mai multe proiecte. Am convenit să avansăm pentru pregătirea unui nou Acord de asistență nerambursabilă pentru RM. Am convenit să avansăm altor proiecte în domenii precum dezvoltarea social-economică, comercială, de infrastructură, sănătate, mediu”, a menționat Popescu.
De asemenea, el a mulțumit Uniunii Europene și României pentru disponibilitatea UE de a oferi țării noastre până la 600 milioane Euro în granturi, împrumuturi și investiții în următorii 3 ani, în cadrul unui plan de recuperare economică. „Vreau să mulțumesc României pentru sprijin, deschidere, solidaritate și co-participare la edificarea unui stat funcțional european în Republica Moldova”, a conchis Nicu Popescu.
Cristina Jicol