63% dintre femeile cu vârsta de 25-61 de ani din Republica Moldova au efectuat testul citologic în scopul prevenirii cancerului de col uterin în anul 2020, față de doar 36% în anul 2018, transmite CURENTUL.
Cele mai multe femei care au efectuat testul citologic sunt din Sudul țării, cât și din familiile cu situația financiară medie. Datele se conțin în Studiul național post-intervenție despre cunoștințele, atitudinile și practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin în Republica Moldova, lansat astăzi la Chișinău, de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Un Studiu similar, desfășurat în anul 2018, demonstra că mai mult de jumătate dintre femeile din populația țintă nu efectuaseră niciodată un test citologic, iar motivele invocate erau lipsa de timp, frică, dar și necunoașterea unde să se adreseze pentru a efectua testul.
Studiul repetat în 2020 arată că situația s-a îmbunătățit considerabil în ultimii ani, în mai multe privințe. A crescut nivelul de informare a femeilor cu vârsta de 25-61 de ani privind prevenirea cancerului de col uterin, 62% dintre acestea cunosc despre testul citologic în 2020, față de 47% în 2018. Totodată, 71% dintre femeile care știu despre testul citologic, cunosc și că acesta poate fi realizat gratuit, prin adresarea la medicul de familie. Femeile cu vârsta de 36-45 de ani cunosc în măsură mai mare despre disponibilitatea testului citologic, comparativ cu femeile de alte vârste.
O altă noutate este creșterea în timp a ponderii femeilor care au efectuat testul citologic la îndemnul/ inițiativa medicului de familie, sau asistentului medical din echipa acestuia – de la 40% în anul 2018 la 51% în anul 2020, ceea ce exprimă o îmbunătățire a comunicării și parteneriatului dintre echipa medicului de familie și populație, în special femeile de 25-61 ani, privind modalitatea de accesare a serviciilor de prevenire a cancerului de col uterin.
”Prevenirea cancerului de col uterin și realizarea screening-ului cervical rămâne prioritară pe agenda serviciilor prestate în domeniul sănătății, chiar și în timpul pandemiei COVID – 19. În ultimii ani, cu suportul partenerilor internaționali, Republica Moldova a înregistrat progrese importante ce țin de sporirea gradului de conștientizare privind prevenirea cancerului de col uterin. În acest context, a fost aprobat noul standard de organizare a screeningul-ui de cancer cervical și efectuate instruiri ale specialiștilor din domeniul asistenței medicale primare, serviciilor de laborator și din domeniul colposcopiei. În baza rezultatelor studiului KAP, expuse astăzi, vor fi stabiliți următorii pași pentru îmbunătățirea politicilor din acest domeniu. Aduc mulțumiri tuturor partenerilor care au contribuit la realizarea studiului și îți exprim recunoștința față de toți lucrătorii medicali care prestează servicii medicale în perioada de pandemie COVID-19, inclusiv a serviciilor profilactice și de screening care sunt atât de necesare populației”, a declarat Marina Golovaci, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
“Ne bucurăm că astăzi putem vorbi despre o tendință pozitivă în domeniul prevenirii cancerului de col uterin în Republica Moldova, care se datorează conlucrării eficiente dintre toți actorii implicați, precum și campaniei de informare publică “Păstrează Sănătatea. Fă testul citologic”, care a îndemnat toate femeile să efectueze testul citologic de prevenție. În continuare este nevoie să accelerăm eforturile noastre pentru a ajunge la ZERO cazuri de cancer de col uterin. Acest lucru este posibil, deoarece această maladie poate fi prevenită cu ușurință prin vaccinare contra HPV în adolescență, screening cervical și tratament adecvat”, a declarat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA în Moldova.
„Sănătatea și prevenirea maladiilor non-transmisibile, inclusiv a cancerului de col uterin, este una din prioritățile Guvernului Elveției. Un sistem de sănătate eficient înseamnă servicii calitative și accesibile de sănătate pentru fiecare persoană, și o informare publică sistematică pe înțelesul tuturor, privind unde și cum pot fi accesate aceste servicii. Sperăm că aceste eforturi vor continua și în pofida dificultăților cu care se confruntă sistemul de sănătate în contextul crizei pandemice”, a menționat Valeriu Sava, Coordonator Program Sănătate al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Amintim că, cancerul de col uterin poate fi prevenit cu ușurință prin realizarea vaccinării anti-HPV a fetelor în adolescență, la fel și screeningul-ui cervical efectuat o dată la trei ani, de către femeile cu vârsta cuprinsă între 25-61 de ani. În Republica Moldova testul citologic pentru prevenirea cancerului de col uterin poate fi realizat gratuit la adresarea la medicul de familie.
Studiul național post-intervenție despre cunoștințele, atitudinile și practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin în Republica Moldova a fost realizat în toamna anului 2020, pe un eșantion de 1142 de femei, incluzând la fel și o componentă calitativă sub formă de interviuri aprofundate realizate cu 30 de femei (25-61 de ani), 30 de medici și asistenți medicali și 15 experți în politici de sănătate.
Studiul are o marjă de eroare de +/- 3% și a fost realizat de compania Magenta Consulting sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul proiectului “Prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova”.