[ X ]
Pompierii abia astăzi dimineață au lichidat incendiul de la depozitul din Capitală
22 Aprilie

Potrivit informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul de la depozitul de pe strada Calea Basarabiei, 30 din Capitală a fost lichidat în dimineața zilei de 22 aprilie la ora 06:44, transmite CURENTUL.

Pe parcursul nopții la fața locului au lucrat echipele și forțele de intervenție ale IGSU. Pompierii au efectuat lucrări de demolare și demontare a construcției metalice pentru a putea interveni în miezul focarelor din interior. La fața locului a activat statul major pentru luarea deciziilor și gestionarea misiunii de intervenție.

Următoarea etapă în acest caz va fi cercetarea cauzei incendiului. Laboratorul experimental antiincendiar va efectua cercetări statice și dinamice a locului incendiului pentru a înainta primele versiuni.

Cauza de producere a incendiului va fi inclusă în cadrul închierii întocmite de specialiști.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților