[ X ]
Polițistul implicat în dosarul „mitei pentru procurori” a fost condamnat la pedeapsă cu amendă de 90 mii lei
7 Decembrie

Instanța de judecată a condamnat șeful–adjunct al unei direcții din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, recunoscându-l vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 90 000 lei, transmite CURENTUL.

Procuratura Anticorupție amintește că a transmis în judecată cauza penală în care a fost implicat polițistul, conform materialelor căreia, acesta a pretins mai multe sume de bani de la un agent economic, firma căruia figura într-un dosar de evaziune fiscală.

În schimbul banilor, prevalându-se de funcția pe care o deținea, polițistul susţinea că va influența ofițerii de investigație și procurorii din cadrul oficiului Ciocana, care efectuau urmărirea penală în cauza în care erau reținuți administratorii agentului economic învinuit de evaziune fiscală, promițând să asigure eliberarea acestora din arest, cu ulterioara scoatere de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale.

În cadrul urmăririi penale, procurorul a înaintat către IGP un demers de suspendare din funcție a factorului de decizie vizat. Acesta și-a recunoscut pe deplin vinovăția, încheind un acord de recunoaștere a vinovăției, fapt ce a permis disjungerea cauzei din dosarul de bază și expedierea în instanța de judecată pentru examinare în procedură specială.

În scopul asigurării executării pedepsei, instanța de judecată a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor condamnatului.

Sentința este cu drept de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților