[ X ]
Polițistul care împreună cu doi consăteni, au violat o minoră la Orhei, au primit o pedeapsă mai aspră
17 Mai

Condamnat la 5 ani de închisoare de instanţa de fond, poliţistul, care acum doi ani, împreună cu doi consăteni, au abuzat sexual o minoră la Orhei, a mai primit câţiva ani în plus de temniţă, după ce procurorii care l-au anchetat au făcut apel, nemulţumiţi de pedeapsa stabilită de prima instanţă, transmite CURENTUL.

Amintim că, prin sentinţa Judecătoriei Orhei din 31 iulie 2018, poliţistul a fost recunoscut vinovat doar pe un capăt de acuzare – viol. Pe un alt capăt de acuzare, înaintat de procurori – complicitate la comiterea violului, magistraţii l-au achitat. Procurorii au contestat sentinţa magistraţilor, insistând pe condamnarea inculpatului, inclusiv pentru al doilea capăt de acuzare.

Astfel, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorilor a fost admis, inculpatul fiind găsit vinovat pe ambele capete de acuzare, înaintate de procurori şi condamnat în total la 7 ani de închisoare, cu executare. Decizia este executorie, însă cu drept de recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.

Crima a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie 2017, la discoteca din satul Pelivan, când învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a merge acasă. Prin constrângere psihică şi fizică, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani. Totul s-a întâmplat în prezenţa celui de-al treilea complice, care se afla la volan şi care s-a dovedit a fi poliţist în cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei.
Totuşi, în cadrul anchetei procurorii au stabilit că, patru zile mai devreme, victima a fost abuzată sexual şi de către acel poliţist, care a invitat minora la întâlnire. Sub pretextul că ar avea de examinat o plângere, acesta a dus fata la Inspectoratul de poliţie din Orhei, unde a violat-o în biroul său de serviciu.
Declaraţiile minorei s-au confirmat, astfel, la o săptămână de la arestarea celor doi locuitori ai satului Vatici, acuzaţi de viol, procurorii au reţinut şi poliţistul, fiindu-i incriminate două capete de acuzare: viol şi complicitate la comiterea violului.

Poliţistul a fost eliberat din funcţie imediat după reţinere, iar până la pronunţarea sentinţei s-a aflat în arest.

De notat că, ceilalţi doi agresori au fost condamnaţi, în toamna anului 2017, la câte 4 ani închisoare, cu suspendare, după ce şi-au recunoscut integral vina şi au solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților