Polițiștii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, de comun cu angajații ANTA, au descins verificări specializate la stațiile terminus a microbuzelor de rută, transmite CURENTUL.
Acţiunile au avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere, respectarea regulilor de exploatare a unităţilor de transport, cât și transportarea pasagerilor. În acest context au fost verificate 52 de unități de transport, cărora le-au fost verificate actele obligatorii de conducere a unităţilor de transport, echipamentul necesar pentru dotarea mașinii.
Urmare a verificărilor desfăşurate, poliţiştii au depistat încălcări a legislaţiei admise de către şoferi, cum ar fi defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizaţia de rigoare, lipsa echipamentului necesar pentru dotarea mașinii (stingătoare, trusă medicală, vesta reflectorizantă), banchete deteriorate. Astfel forțele de ordine au întocmit 18 procese-verbale șoferilor cu aplicarea amenzilor de la 600 lei la 1 200 lei și 3 puncte de penalizare, trei unități de transport au rămas fără plăcuțele de înmatriculare și nu le-a fost admisă ieșirea la rută până la înlăturarea neajunsurilor depistate, administratorilor le-au fost înmânate prescripții pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice.
Poliţia Capitalei continuă activităţile la acest compartiment, cu scopul de a asigura securitatea călătorilor în timpul traficului rutier, iar agenţii economici sunt atenţionaţi să respecte prevederile legale.
Cristina Parfeni