Duminică, 14 mai, începând cu ora 09:00, timp de 5 ore, autoritățile responsabile pentru securitatea Summitului organizează o repetiție generală pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului internațional din 1 iunie, care va avea loc în Republica Moldova.
În acest context, vor fi instituite perimetre de securitate în zona centrală a orașului Chișinău. Subsecvent, se vor aplica restricționări temporare de trafic pentru arterele principale din sectoarele Centru și Botanica ale capitalei, cât timp coloanele oficiale se vor deplasa către locația unde se organizează Summitul. La fel, vor fi unele limitări de trafic pe traseele Bulboaca-Chișinău și revers.
Scopul simulării generale din ziua de 14 mai constă în îmbunătățirea lucrului și cooperării la nivel interinstituțional, precum și verificarea concepției integrate de securitate.
De asemenea, se are în vedere însușirea de către forțele participante a misiunilor de securitate și a modului de rezolvare a unor situații tactice.
Totodată, se va menține un nivel adecvat de siguranță și securitate luând în calcul respectarea vieții cotidiene a tuturor cetățenilor.
Populația va fi informată din timp despre activitățile care au loc în timpul desfășurării simulării, în acest sens fiind publicate informații și hărți cu trasee alternative recomandate pentru evitarea aglomerărilor și facilitarea deplasărilor în Chișinău și zonele adiacente.
Poliția face apel la conducătorii auto să dea dovadă de înțelegere față de eventualele dificultăți din trafic, să își păstreze calmul și să nu uite de politețea rutieră. De asemenea, cel mai indicat este ca cetățenii să își planifice din timp traseul de deplasare pentru ziua de 14 mai, în intervalul orelor 09:00-14:00, accesând drumurile adiacente Aeroportului Internațional Chișinău, evitând arterele principale ale capitalei, precum și deplasarea în acest interval de timp pe ruta Chișinău – Bulboaca și revers.
Datorită antrenamentelor din cadrul simulării generale, autoritățile responsabile de securitatea Summitului informează cetățenii în legătură cu posibile întârzieri și aglomerări în traficul rutier din centrul Chișinăului și zonele limitrofe.
Din rațiuni de securitate, unele informații, inclusiv cele care prevăd restricționări, nu pot fi date publicității decât foarte aproape de momentul instituirii acestora. În context, autoritățile naționale fac apel la înțelegere din partea cetățenilor pentru incomoditățile generate de lipsa informării prealabile.