Astăzi, 22 septembrie, în cadrul unei solemnități oficiale, unde au participat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, angajați IGP și alți invitați, au fost transmise 52 de automobile „Dacia Duster”, destinate îmbunătățirii capacității poliției de reacționare la apelurile de urgență ale cetățenilor, transmite CURENTUL.
Automobilele au fost achiziționate în cadrul Programului „Suport Bugetar pentru Reforma Poliției” implementat în contextul Acordului de finanțare, încheiat între Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și a Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, care au menirea să suplinească deficitul de autospeciale existent la nivelul structurilor teritoriale ale Poliției.
Importanța achiziționării acestui lot de automobile vine să fortifice una dintre componentele de bază ale activității polițienești, contribuind astfel la sporirea calității serviciilor prestate pentru cetățeni și creșterea încrederii societății față de Poliție.
Toate automobilele sunt compartimentate corespunzător necesităților de activitate, echipate cu sisteme moderne de monitorizare (GPS) incluse în sistemul național de intervenții 112, urmând a fi dotate, în scurt timp, cu dispozitive de comunicare securizată în standard TETRA, precum și alte echipamente necesare unor intervenții profesioniste din partea polițiștilor.
În perioada implementării Programului de reformă a Poliției, pentru diminuarea timpului de intervenție la apelurile de urgență, la nivel de țară, au fost achiziționate în total 107 astfel de autospeciale.
„Mulțumim partenerului nostru strategic- Uniunea Europeană, care ne oferă susținere continuă în cadrul procesului de reformare instituțională și implementare a standardelor UE în activitatea Poliției. Prin intermediul noilor achiziții se urmărește diminuarea timpului de intervenție la apelurile de urgență și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru polițiștii implicați în astfel de misiuni. În așa fel, ne propunem să fim mai vizibili, proactivi și orientați spre nevoile cetățenilor” a menționat șeful IGP Sergiu Paiu.
Valoarea totală a achiziției constituie în jur de 20 de milioane lei.
Menționăm că până în prezent, cu suportul UE, au fost achiziționate autospeciale pentru transportarea persoanelor deținute, pentru serviciile de investigare a infracțiunilor, pentru ofițerii de sector, autolaboratoare criminalistice mobile pentru cercetarea locului infracțiunii, tehnică de calcul și mijloace periferice pentru serviciile de investigații, echipament special pentru realizarea misiunii Poliției, etc.
Cristina Parfeni