[ X ]
Poliția de Frontieră atenționează despre respectarea regulilor de regim de frontieră în zonele de odihnă
15 Iunie

De astăzi, 15 iunie, pescuitul în bazinele acvatice piscicole naturale în apele de frontieră ale Republica Moldova, este permis. Astfel, Poliția de Frontieră aminteşte despre necesitatea respectării regulilor de regim în zona de frontieră cu scop de odihnă şi pescuit. La fel, continuă procesul de eliberare a permiselor de acces în zona de frontieră și a autorizațiilor pentru toate tipurile de activitate, transmite CURENTUL.

Pentru a obține permisul de acces în zona de frontieră este necesar de prezentat următoarele:

1) cererea pentru eliberarea permisului de acces în zona de frontieră.
2) copia de pe actul de identitate, iar la necesitate – și copia de pe actul care atestă scopul aflării în zona de frontieră;
3) declarația pe propria răspundere privind lipsa de antecedente penale și încălcări anterioare ale legislației cu privire la frontiera de stat, precum și privind respectarea legislației în vigoare în timpul aflării în zona de frontieră.

Cererea pentru eliberarea permisului poate fi depusă de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, posesoare de buletine de identitate. Accesul în zona de frontieră a copiilor minori se permite doar cu însoțitor legal, cu prezentarea adeverinței de naștere a copilului (copiei autentificate la notar).

Permisul nu este necesar pentru persoanele care locuiesc permanent în zona de frontieră sau în localitățile ale căror hotare se află în acea zonă, însă aceştia sunt obligaţi să dețină asupra lor și să prezinte la cererea polițistului de frontieră actele de identitate care confirmă acest fapt.

Toate persoanele care merg în zona de frontieră sunt OBLIGATE să informeze în prealabil (telefonic, verbal sau electronic) subdiviziunea Poliției de Frontieră despre desfășurarea activităților în zona de frontieră, despre datele de identitate ale persoanelor, locul, perioada și scopul aflării, precum și datele despre mijlocul de transport terestru sau plutitor. Termenul de examinare a cererii este de zece zile lucrătoare. Toate activitățile de agrement în zona de frontieră se admit numai în perioada luminoasă a zilei.

Cererea însoțită de actele menționate supra, poate fi depusă la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră sau la subdiviziunile Poliției de Frontieră cu respectarea măsurilor de protecție individuală. Poliția de Frontieră îndemână cetățenii să respecte măsurile restrictive impuse pe perioada epidemică și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu noul tip de coronavirus.

Inapoi la arhiva noutaților