Poliția Națională desfășoară un program al Școlii de Vară „POLICE EXPLORER” pentru elevi, informează CURENTUL.
Disciplina opțională „Educația pentru Socializare Juridică” este predată chiar de polițiști.
Aceștia au grijă ca elevii să primească cele mai bune exemple de practici în domeniul aplicării legii, dar și promovarea opțiunilor de carieră în domeniu. Ieri, copiii au vizitat BPDS „Fulger” și INSP.
Polițiștii le-au oferit informații utile despre siguranța în trafic, i-au implicat în simulări ale unor situații cu potențial risc și au răspuns întrebărilor tinerilor.
Vizitatorii s-au echipat cu măști antigaz, veste antiglonț, scuturi, li s-a permis să vadă, dar și să simtă cum e să ții în mână o armă.
La sfârșitul programului, elevii vor primi câte un certificat de participare și familiarizare cu modul de activitate al polițiștilor.
Programul se desfășoară în perioada 29 iunie – 2 iulie 2021, pentru elevii din clasa a VIII-a, la Vadul lui Vodă.
Cristina Pendea