[ X ]
PLR va susține Blocul ACUM DA PAS în parlamentare
17 Decembrie

Partidul Liberal Reformator (PLR) a desfășurat, ieri, ședința ordinară a Biroului Politic Național al formațiunii, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, prima parte a ședinței a avut loc în prezența oaspeților, Traian Băsescu, ex-președinte al României și Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Populară din România (PMP).

„Au fost făcute bilanțurile Anului Centenar, a participării PLR în comun cu partenerii săi politici din Țară la manifestările politice și culturale dedicate Marii Uniri de la 1918. De asemenea a fost menționată buna colaborare a partenerilor din România cu forțele politice unioniste din Republica Moldova, rolul benefic al lor în consolidarea și unificarea acestui eșichier politic, constituirea unei platforme puternice unioniste care să capteze și să exprime voința electoratului din ce în ce mai numeros în Republica Moldova și în România. Din postura sa de președinte de onoare al PUN, Traian Băsescu a ținut să mulțumească colegilor și partenerilor săi din PLR pentru sprijinul candidatului PUN în alegerile din vara anului 2018 pentru primăria Municipiului Chișinău, subliniind aportul efectiv, corectitudinea și munca extrem de utilă depusă. Aceasta conlucrare practică poate și trebuie pusă la baza unor construcții politice și electorale de succes viitoare, totodată, de ambele părți, a fost exprimată indignarea în legătura cu diversiunea cuplului politic și administrativ Plahotniuc-Dodon privind retragerea frauduloasă și scandaloasă a cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu. Faptul este o dovadă a fricii acestora față de consolidarea forțelor unioniste, față de Unire în general, deziderat care se configurează din ce în ce mai puternic și mai convingător drept unica soluție de salvare a Republicii Moldova și de scoatere a cetățenilor ei din captivitatea unei mafii oligarhice antinaționale”, se spune în comunicat.

Totodată, PLR a menționat că, constatând situația regretabilă, dezlânată și fragmentată, în care forțele unioniste se prezintă la alegerile din 2019, Traian Băsescu a dat asigurări că se va dedica cu toată puterea și experiența sa redresării pe viitor a acestei stări dezastruoase.

„Construcția Mișcării de Eliberare Națională trebuie luată de la început și edificată în baza unor forțe autentic unioniste, europene și democratice, apte să reformeze o societate, dar să se reformeze la timp și pe sine. În partea a doua a ședinței, Biroul Politic Național a examinat atitudinea Partidului Liberal Reformator față de alegerile din 24 februarie 2019. S-a constatat că eforturile PLR de a constitui ori de a se încadra într-o construcție electorală unionistă nu s-au încununat cu succes din mai multe motive. Executivul partidului le va raporta la apropiatul congres. Măsurile draconice luate acum, în perioada pre-electorală, de forțele oligarhice au scopul de a face imposibilă nu doar alternanța puterii în stat, dar însăși pătrunderea în legislativ a unor forțe din afara spațiului politic controlat de binomul oligarhic. Pentru a combate aceste planuri oneroase este nevoie de o polarizare cât mai pronunțată a forțelor care se declară anti-oligarhice. Gravitatea situației impune maximă responsabilitate, maturitate politică și decizii extraordinare. Reieșind din această situație, PLR a hotărât să se abțină de la participarea cu liste proprii în alegerile parlamentare din iarna anului 2019. În urma unor dezbateri serioase, PLR a luat hotărârea să susțină în alegeri, necondiționat, Blocul Electoral ACUM DA PAS și face apel către toți membrii și simpatizanții săi să-l susțină. Declarația de susținere va fi adusă la cunoștința publicului larg și comunicată Blocului ACUM DA PAS. Biroul Politic Național a decis convocarea Congresului Partidului Liberal Reformat în data de 20 ianuarie 2019”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților