Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și Platforma Demnitate și Adevăr (DA), au organizat o întrevedere comună cu cetățenii din raioanele Hîncești, Cimișlia și Ialoveni, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujorean, a scris: „O forță unică compusă din 3 partide”.
„Anume în acest format am venit astăzi la Hîncești, Cimișlia și Ialoveni, împreună cu colegii din PLDM, PAS și Platforma DA. Sute de oameni demni și onești, din Hîncești, Leova, Cimișlia, Basarabeasca și Ialoveni, au răspuns astăzi apelului nostru de a constitui o mișcare unitară, capabilă să înlăture de la putere această guvernare criminală. Suntem ferm convinși că oameni buni în această țară sunt mai mulți decât profitori, oportuniști, trădători și mișei. Nu totul se vinde și nu totul se cumpără. Avem forța și capacitatea să salvăm Moldova! Și vom merge în fiecare raion și sat ca să aducem ADEVĂRUL! ÎNAINTE PLDM-PAS-Platforma DA !!!
ÎNAINTE MOLDOVA !!!”, a punctat Bujorean.
Andriana Cheptine