[ X ]
PLDM: Legiferarea grupurilor parlamentare duce la stimularea coruperii
2 Iunie

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), în semn de protest, a părăsit ședința Parlamentului, informează CURENTUL.

În cadrul unor declarații de presă, liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a spus că, motivul este faptul că astăzi la prima oră cei din majoritatea parlamentară au introdus în ordinea de zi proiectul de lege cu referire la modificarea Regulamentului Parlamentului.

„Adică, legiferarea grupurilor parlamentare. Noi am considerat și considerăm că legiferarea acestor grupuri duce la stimularea coruperii și respectiv traseismului politic. Nu tolerăm aceste modificări pe bunul plac a cuiva. Ședința continuă când în sală nici pe departe nu sunt 51 de deputați. Putem cu ochiul liber observa că, în sală nu sunt mai mult de 40 deputați, dar ei continuă să dezbată subiecte și nu ne va mira dacă le vor supune și votului. Astăzi, încă o dată, ne demonstrează că Parlamentul RM s-a transformat într-un colhoz”, a spus Deliu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților
  1. S-au dat drept polițiști și au șantajat două femei care practicau prostituția: Doi bărbați, condamnați la închisoare
    Social |
  2. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  3. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  4. Elevii pot susține testul național de competențe digitale – înscrierile continuă până pe 8 noiembrie
    Social |
  5. Ion Ceban: Guvernarea ignoră criza demografică, sărăcia și datoria publică
    Politică |
  1. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  2. Biroul relații cu diaspora lansează o nouă rundă de granturi pentru inițiativele moldovenilor de peste hotare
    Social |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  4. Eugen Osmochescu: Guvernul accelerează creșterea economică prin investiții și parteneriate europene
    Politică |
  5. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |