Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au răspuns solicitării societăţii civile şi au depus o sesizare la Curtea Constituţională (CC), prin care solicită magistraţilor să se expună asupra mai multor aspecte, informează CURENTUL.
PLDM a cerut CC să spună dacă au cetățenii dreptul de a iniția referendumuri republicane legislative.
Totodată – „dacă lipsa prevederilor legal-procedurale în materie de referendum poate servi drept temei pentru autoritățile statului de a respinge/refuza inițiativa de inițiere a referendumului republican de către cetăţeni”.
„În condițiile în care potrivit Legii Supreme voinţa poporului constituie baza puterii de stat, iar Curtea Constituțională are rolul de a veghea respectarea procedurilor, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea inițiativei de organizare şi confirmare a referendumului republican şi dacă este necesar ca Înalta Curte de Jurisdicție Constituțională să se pronunțe, la etapa inițierii, asupra inițiativelor referendumurilor republicane legislative”, a cerut PLDM.
Deputaţii liberal-democraţi, Tudor Deliu, Vadim Pistrinciuc, Iurie Tap, solicită Curţii Constituţionale admiterea şi examinarea sesizării în regim prioritar.
Andriana Cheptine