[ X ]
Platforma DA se adresează la PG. E vizat ministrul Economiei!
10 Februarie

Președintele fracțiunii Blocul ACUM Platforma DA, Alexandru Slusari, declară că ministrul Economiei și Infrastructurii și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu. În acest fel, solicită ministrului să vină cu o reacție, în caz contrar – va fi cerută demisia, informează CURENTUL.

„Noi avem legea privind achizițiile publice și articolul 28 prevede expres că în anumite cazuri, anunțuri despre licitații urmează să fie plasate în jurnalul oficial al Uniunii Europene. În luna ianuarie 2020, Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu mare grabă și fără coordonare cu ministerul Finanțelor, a pornit procesul licitațiilor destinate achizițiilor, lucrărilor și reabilitarea mai multor drumuri naționale”, a declarat Slusari.

„În mod legal, anunțul despre aceste licitații trebuiau să fie plasate în jurnalul oficial al Uniunii Europene”, a mai precizat el.

Prin urmare, Slusari comunică despre argumentele anterioare ale ministrului: „În luna ianuarie noi am invocat acest fapt ministrului Economiei. Atunci, domnul ministru Anatol Usatîi a făcut niște explicații publice, precum că încălcarea aceasta se datorează faptului că Moldova nu este membru al Uniunii Europene și ministerul a fost refuzat de Uniunea Europeană, dar a avut intenția de a publica”.

„Azi vreau să comunic doar despre două anunțuri de publicare a licitațiilor în jurnalul Uniunii Europene. Primul anunț din 2020, plasat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, despre procurarea vaccinelor – se poate. Mai mult decât atât, eu am găsit un anunț făcut de Ministerul Economiei la 22 februarie 2019, tot în jurnalul oficial al UE. Reiese că ministrul Economiei a mințit, dacă să analizăm aceste documente”, a adăugat șeful fracțiunii.

În acest fel, Slusari mai comunică: „Azi, aceste materiale vor fi transmite către Procuratura Generală, cu ideea de examinare a acțiunilor lui Usatîi sub prisma depășirii atribuțiilor de serviciu și excesul de putere. Totodată, noi cerem, astăzi sau maximum mâine, ca ministrul Economiei să aducă societății argumente în scris de ce nu a fost posibilă plasarea anunțurilor în jurnalul european”.

„Dacă acest lucru nu se va produce, noi vom cere demisia ministrului Economiei”, a conchis șeful fracțiunii.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților