Platforma Demnitate și Adevăr (PDA) susține că, după ce societatea civilă, presa liberă și media de socializare au informat și sensibilizat opinia publică despre „monstruozitatea comisă la Centrul Mamei și Copilului, după o pauză lungă care denotă faptul că au fost prinse pe picior greșit în tentativa de mușamalizare a crimei, autoritățile au reacționat în stilul lor caracteristic”, informează CURENTUL.
Într-o declarație de presă, Platforma DA a menționat că, demisia și sancționarea câtorva persoane nu înseamnă nimic altceva decât o spălare pe mâini.
„Într-un stat democratic, în mod normal se impunea demisia imediată a ministrului Sănătății, a șefului instituției medicale, coroborată cu inițierea unei cauze penale care să pedepsească conform legii gravele încălcări. Aceste tentative de a mima actul de justiție administrativă ne conving o data în plus că uzurpatorii nu sunt capabili să producă reforme fundamentale, să redea adevăraților medici demnitatea nobilei profesii, iar tuturor pacienților să le garanteze servicii medicale calitative și accesibile, precum și sentimentul de siguranță și tratament echitabil în spiritul codicelui lui Hipocrate”, se spune în declarație.
În context, ei anunță că pentru opoziția anti-oligarhică în general și pentru Platforma DA, în mod special, reforma profundă a Sistemului de Sănătate este un obiectiv primordial și va fi realizat în interesul oamenilor imediat după preluarea puterii politice.
„Acum, însă, facem apel către întreaga societate civilă să nu ne oprim. Împreună, solidarizându-ne cu organizațiile de apărare a drepturilor femeilor, cu cele de protecție a consumatorilor de servicii medicale, cu alte ONG de specialitate, să punem în permanență presiune pe decidenți pentru a estompa cât mai mult posibil derapajele sistemului cancerigen. Totodată, cerem investigarea minuțioasă, sub aspect penal a circumstanţelor în care s-au produs ilegalitățile, cu identificarea persoanelor responsabile și tragerea acestora la răspundere penală după toate rigorile legii, inclusiv prin prisma dispozițiilor art.213 Cod penal – încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale; art.329 Cod penal – neglijența în serviciu; art.1661 Cd penal – tortura, tratamentul inuman sau degradant, art.256 Cod penal – primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei; etc.”, se mai spune în declarația Platformei DA.
Andriana Cheptine