[ X ]
Plahotniuc, alături de consătenii săi, a lansat un nou proiect (FOTO)
26 Septembrie

Fundaţia lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” contribuie la dezvoltarea satelor din Republica Moldova prin intermediul unui nou proiect naţional, denumit simbolic “Satul viitorului”, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, prin investiţii în amenajarea parcurilor şi a locurilor de odihnă pentru familii, asigurarea iluminării stradale, dotarea bibliotecilor sau reparaţii în cadrul instituţiilor de învăţământ şi de sănătate, Fundaţia Edelweiss îşi propune să susţină şi să stimuleze modernizarea mai multor localităţi din zonele rurale.

Lansarea proiectului a avut loc la 25 septembrie în satul de baştină al lui Plahotniuc. “Am început cu Grozeşti şi vom continua şi pe viitor să modernizăm acest sat, etapă cu etapă, până când va deveni un exemplu pentru toţi, o dovadă concretă că se poate trăi în condiţii bune şi la satele din Republica Moldova, iar mai multe familii vor dori să îşi construiască un viitor în ţară. Obiectivul nostru este ca, pornind de la satul Grozeşti, şi continuând cu dezvoltarea altor localităţi, oamenii să poată să trăiască de acum înainte în condiţii mai bune, să aibă apă potabilă în case, canalizare, grădiniţe renovate, lumină pe străzi, parcuri sigure”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Alături de consătenii săi, fondatorul Edelweiss a inaugurat în Grozeşti un nou parc în centrul localităţii, amenajat pentru nevoile sătenilor pe o suprafaţă de 3000 mp. “De acest sat mă leagă multe amintiri, aici mi-am petrecut anii copilăriei şi aici am învăţat multe. De mic mi-am pus ambiţii mari în ceea ce priveşte locul acesta, la fel cum am făcut în tot ceea ce eu am construit după ce am plecat din sat, fie că a fost vorba de proiecte de caritate, fie că a fost vorba despre proiecte de afaceri, sau chiar proiecte politice. Mi-am pus mereu obiective maximale şi am lucrat pentru a le atinge”, a explicat Vlad Plahotniuc de ce a ales să lanseze proiectul “Satul viitorului” chiar în localitatea sa de baştină.

Anterior lansării acestui nou proiect naţional, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc a rezolvat de-a lungul anilor mai multe probleme cu care se confruntau locuitorii din zonele rurale, prin donaţii de cărţi şi calculatoare, reparaţii ale grădiniţelor şi şcolilor sau instalarea sistemelor de încălzire necesare pentru instituţiile publice.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților