Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul bancar „Destinat grupului de inițiativă” pentru susținerea candidatului independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în mărime de 108 950,00 lei, informează CURENTUL.
Totodată, CEC a stabilit plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în mărime de 20 707,70 mii lei.
În același context, a fost a decis cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, după cum urmează:
– pentru fiecare partid politic, organizație social-politică și bloc electoral – 50.000 lei;
– pentru fiecare candidat independent – 10.000 lei.
Cristina Pendea