[ X ]
PL a adus un omagiu victimelor primului val de deportări
13 Iunie

Partidul Liberal (PL) a adus un omagiu victimelor primului val de deportări din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, transmite CURENTUL.

Reprezentanți și membri PL au depus flori la monumentul Deportaților de lângă gara feroviară.

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, a menționat că au trecut aproape 80 de ani de când suntem în căutarea libertății, demnității, dreptății și prosperității.

„În câteva zile vom comemora și celelalte valuri de deportări. Este o lună neagră în istoria noastră. În acești aproape 80 de ani am fost considerați dușmani ai poporului, chiaburi, naționaliști, antisovietici, extremiști după aceea radicali, unioniști, nuni de interzis, de trimis de candidat în Transnistria și Siberia și multe alte calificative nedrepte. Din 1989 încoace s-au mai făcut eforturi cu jumătăți de măsură de diferite administrații și guvernări. Am mers pe aceeași linie și cale de corectare a lucrurilor și lichidării pactului Molotov-Ribbentrop. Până în 2009 problema noastră a fost Voronin, din 2009 până în 2019 a fost Plahotniuc, din 2019 va fi Dodon. Să cinstim memoria înaintașilor noștri”, a spus Dorin Chirtoacă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților